Rareș a acceptat invitația lui Costel de a merge acasă.
Voia să vadă cu ochii lui ce se întâmplase.
Pe drum, tatăl său mergea tăcut, cu privirea în pământ.
De fiecare dată când Viorica vorbea, bătrânul tresărea.
Casa familiei era schimbată complet.
Fotografiile vechi dispăruseră.
Atelierul în care nea Ilie lucrase zeci de ani era încuiat.
În schimb, sufrageria era plină de mobilă nouă și obiecte scumpe.
La cină, Costel vorbea fără oprire.
Despre sacrificiile lui.
Despre cât de greu fusese să aibă grijă de tatăl lor.
Despre bani.
Despre terenuri.
Despre acte.
Rareș îl asculta.
Dar observa altceva.
Ori de câte ori nea Ilie întindea mâna după mâncare, Viorica îl privea rece.
Iar bătrânul își retrăgea imediat mâna.
În noaptea aceea, cineva a bătut încet la ușa camerei lui Rareș.
Era tatăl lui.
