În timp ce eu puneam lemne pe foc, Mihai și amanta lui ajungeau la aeroport.
Era relaxat.
Zâmbea.
Își făcea planuri.
Se comporta ca un om convins că viitorul îi aparține.
La ghișeul de check-in a întins pașapoartele.
— Bună ziua.
Funcționara a tastat câteva secunde.
Apoi s-a oprit.
A tastat din nou.
Și-a ridicat privirea.
— Îmi pare rău, domnule. Avem o problemă.
Zâmbetul lui s-a stins.
— Ce problemă?
— Copiii nu pot părăsi țara.
— Cum adică?
— Acordul matern a fost retras în această dimineață.
Amanta lui a încremenit.
— Ce înseamnă asta?
— Înseamnă că minorii nu pot călători.
Mihai a început să ridice tonul.
— Este imposibil!
— Nu, domnule. Este perfect legal.
Dar asta nu era tot.
Funcționara a continuat să citească ecranul.
— Mai există și o notificare legată de un litigiu privind domiciliul familial și bunurile comune.
Acum chiar pălise.
— Ce?
— Nu vă pot oferi mai multe informații.
Telefonul lui a început să vibreze.
Mesaj de la bancă.
Conturile comune fuseseră blocate.
A urmat al doilea mesaj.
Procura fusese revocată.
Al treilea.
Apartamentul nu putea fi înstrăinat.
Al patrulea.
Avocatul meu solicita inventarierea tuturor bunurilor.
Amanta lui l-a privit pentru prima dată cu adevărat.
— Ce se întâmplă?
— Nimic.
— Nu pare nimic.
— Rezolv eu.
Dar nu mai părea atât de sigur pe el.
Atunci m-a sunat.
Am răspuns.
— Ce ai făcut?!
