Pentru prima dată și-a pierdut calmul.
— Serios? Din cauza unei semnături?
Am dat din cap.
— Nu. Din cauza șantajului.
Tăcerea care a urmat a fost apăsătoare.
Apoi și-a strâns hârtiile și s-a îndreptat spre ușă.
— O să regreți.
— Poate.
L-am privit plecând.
Dar în sufletul meu știam că nu regretam nimic.
După ce ușa s-a închis, am rămas singură în apartament.
Și, ciudat, nu m-am simțit abandonată.
M-am simțit liberă.
În zilele următoare am anulat nunta.
Am pus rochia deoparte.
Am închis telefoanele.
Și am plecat câteva zile la Brașov.
Acolo, plimbându-mă pe străzile vechi și bând cafea fără grabă, am realizat ceva important.
Nu pierdusem un soț.
Pierdusem o iluzie.
Iar uneori acesta este cel mai valoros lucru care ți se poate întâmpla.
Pentru că dragostea adevărată nu vine cu contracte ascunse și ultimatumuri.
Iar omul care te iubește nu îți cere jumătate din viață înainte să-ți ofere propria lui inimă.
