O chema Bianca.
Era fiica unei familii influente din oraș.
Elegantă.
Bogată.
Sigură pe ea.
Și convinsă că Irina nu are ce căuta în viața lui Alexandru.
Într-o după-amiază a venit direct la proprietate.
Fără invitație.
Fără rușine.
— Deci tu ești femeia care l-a fermecat.
Irina a rămas calmă.
— Pot să vă ajut cu ceva?
— Da. Să înțelegi un lucru.
Bianca s-a apropiat.
— Bărbații ca Alexandru se plictisesc repede de proiectele de salvare.
Cuvintele au lovit exact unde trebuia.
În toate nesiguranțele Irinei.
În toate fricile pe care le ascundea.
În seara aceea nu a dormit.
Iar dimineața a luat o decizie.
A plecat.
Fără explicații.
Fără scandal.
Fără să privească înapoi.
Dar Alexandru nu era omul pe care îl descrisese Bianca.
Când a aflat că dispăruse, a pornit imediat după ea.
A căutat-o ore întregi.
A sunat peste tot.
A verificat camere.
Autogări.
Stații.
Hoteluri.
Până când a găsit-o.
Stătea pe o bancă rece într-o autogară.
Exact ca în ziua în care se cunoscuseră.
